Data: 21.09.2019   |   Harta site-ului |  Contact  

   

Vacaville

Cum Vacaville?! ... Uite asa...

"Uite, aici pe harta apare orasul Vacaville. Hi hi hi! Hai sa vedem Vacaville!" exclama Lorin a doua zi dimineata... "E aici aproape.". Negandindu-ma nicio clipa la ce vom vizita acolo, aprob escala la Vacaville... cam in N-NE de Napa. GPS-ul zicea ca avem vreo 35 de km pana acolo. Hmmm... "aici aproape" nu era chiar asa. "Hai, vedem un nou oras. Tot e liber azi(7 septembrie) si avem intreaga zi la dispozitie sa ne intoarcem acasa. O escala nu mai conteaza." zice Lorin. Pornim la drum (din Napa) cam pe la 9 dimineata.

Pe GPS nu ni se indica niciun punct de interes turistic acolo, asa ca Lorin a ales "First street" din Vacaville... Dupa jumatate de ora ajungem...nimic interesant pentru mine... nici numele bisericii "Vacaville Church" nu m-a impresionat asa de tare pe cat de tare l-a impresionat pe Lorin. Un rajet larg aparu pe chipui lui de cum am ajuns... nici urma de vaca, precum ii declinasem noi sensul numelui orasului...iar "first street" se dovedi o strada care se termina intr-un camp, dupa o trecere pe langa trei case parasite si un depozit ruginit ... Imitatiile din sectiunea destinata vestului salbatic, de la Disneyland aveau o baza reala... Aveam impresia ca dupa un colt apare o piele rosie cu un pistol in mana...
Facem rapid cale-ntoarsa, selectand pe GPS urmatoarea escala.

"Uite! Orasul Bodega...hi hi hi... e in drumul nostru spre casa, la nord de San Francisco" zice Lorin."Trebuie s-o vad. Hi hi... Fac o poza la Bodega si mergem.". Aprob repede doar la auzul vorbei "e in drumul nostru" si pornim. Alti 90 de km...
Eu:"Cum sa fie in drumul nostru? E departe.".
Lorin:"Nu. Pentru ca ne intoarcem pe alta parte acum. Si apoi, uite, Bodega e locul unde s-a filmat filmul Crows (Ciorile) - a lui Hitchcock" - citind istoria orasului pe telefon.
Eu:"Ok. Ok. Mergem sa-ti faci o poza.".

Aventura continua...

Point Reyes National Seashore - Point Reyes Lighthouse

Aici am ajuns studiind lista cu atractiile turistice de pe GPS. Acest lucru l-am facut dupa ce am ajuns in orasul Bodega(la insistenta lui Lorin) si mi-am achizitionat (ca de obicei) un suvenir (magnet de frigider) cu un far...

Am zis "la insistenta lui Lorin" pentru ca numele orasului (cu conotatii bahice, in limba romana) l-a atras mai tare decat povestea cu filmul lui Hitchcook si a dorit sa vizitam acest oras (mai mult sat decat oras, avand in vedere ca numara nu mai mult de 100 de locuitori)... "Poza la Bodega" era scopul calatoriei. Cum o fi gasit satucul asta pe harta nu stiu...

"Tot suntem in zona... Hai sa vedem farul!" am zis eu. Lorin se conforma si cauta pe GPS. Fiecare locatie prezentata de GPS parea sa fie prea departe (peste 30 de km). Aveam sa-mi dau seama prea tarziu ca magnetul cu pricina se referea de fapt la Bodega bay (intregul golf) si nu la orasul Bodega.

Studiem apoi harta (aproape rupta) pe care o aveam in masina (harta Californiei), in speranta ca gasim farul acela in zona si GPS-ul nu are actualizata informatia despre el. Gasim (gandim noi) alta locatie in care se afla un far, si anume "Point Reyes National Seashore". "Hai aici! Ca tot e in drum spre casa...". Aveam sa facem o ocolire de zile mari...

Selectam locatia pe GPS si ne pornim iar la drum... dupa cativa kilometri (cred ca vreo 10-15), ma pomenesc ca trag de volan (ca la raliu) cand in stanga, cand in dreapta... numai serpentine, curbe ample, urmate de altele in "ac de par"... Zic "Conform GPS-ului mai avem 30 de km... Doar n-o fi asa pana acolo!?!". Ei bine, aveam sa ma contrazic "admirabil"... tot drumul asa a fost... Am trecut chiar si pe langa niste "stani istorice", auzi... Cum sa fie "istorice" niste stani? Ei bine, asa! Niste stani cu vaci tarcate (negre cu pete albe) ne deranjau din cand in cand ba cu mirosul, ba cu restrictiile de viteza (nu mai mult de 30mile/h) - niste gratare de trecere erau postate pe strada din 100 in 100 de metri pentru a incetini ... Vacile parca radeau de noi si de toti turistii ce treceau fix pe drumul serpuit parca intentionat prin stana lor...

Ajungem in sfarsit la Point Reyes Lighthouse.

Doamna "GPS" :"Arrived on destination. On left.".
Eu:"GPS-ul minte. Unde-i farul? Am facut atata drum ... chiar asa, sa nu vedem nimic?!?".

Nimic la stanga, nimic la dreapta... Ajunsesem pe o culme de munte in care vedeam in dreapta oceanul si in stanga alte culmi mai mult despadurite decat impadurite. In fata... o gramada de masini de o parte si de alta a soselei... altii ca noi...

Hotaram sa mergem "ca vacile cu turma". Dupa vreo 500 de metri (in panta) nici urma de far ... continuam... cu speranta ca dupa paduricea (20-30 de copaci) din fata noastra, se inalta falnic, un far alb cu acoperis rosu (asa cum arata magnetu'). Nu. Gresit. Dupa padurice se facu din nou drum si continuam sa-l urmam, ca si ceilalti turisti curiosi de langa noi. Studiind fetele celor care deja se intorceau, ma gandesc ca o sa fiu foarte incantata de ce voi vedea. Ma inchipuiam urcand zeci de scari aranjate in spirala in far...

Atat am mers pe drumul ala, ca de-acum incepusem sa faceam glume: "cum ar fi sa fie un far daramat?" sau "cum ar fi sa vedem doar o placheta cu inscriptia:"Aici a fost farul"?" ... Ajungem. O casuta in care se vindeau suveniruri purta la intrare o placa de lemn pe care scria "Point Reyes National Seashore"... Atat?!?... Faceam fete-fete... Lorin obosise deja si hotaraste sa-si traga sufletul langa casuta de lemn. Eu cautam nedumerita "maretul far" ...

Eu: "Nu-i. Uite, langa casuta parca e o fundatie de far. Da' farul?!?"...
Lorin:"Pai nu-i."

Visele mele de urcat pe scarile "falnicului far alb cu acoperis rosu" se naruisera. Fata mea era verde-albastra... Cat Lorin se odihnea, eu ma iau la urmat "turma"... "Uite-l! E acolo. E un far. E mic, dar e far. Acolo jos. Tre' sa coboram treptele astea...". Atat am apucat sa spun/strig la Lorin din randul de turisti ce se pornisera spre scari in explorarea farului...
Ca la demostratie... te luau cu valul... La inceputul scarilor ma opresc sa-l astept pe Lorin, care citise deja pe un panou informativ, ca va trebui sa coboram si respectiv sa urcam echivalentul a 30 de etaje.



Incepem coborarea. Nici n-am facut poza de sus, ca nu se vedea nimic. Pozele de mai sus sunt facute in apropierea farului (la maxim 50 de metri de el). Pentru ca era obiectiv turistic vizitabil, ne apucam sa coboram, tinand ritmul celor din sir.
Farul?!? Cat o incapere circulara, de diametru vreo 3 metri in care de abia incapeau 5 oameni. Dupa cateva minute de admirat oceanul (de pe balustrada exterioara a farului), intr-un vant de-mi dadusera si lacrimile, ne hotaram sa luam scarile la urcat. De la jumatate in sus, cam din 50 in 50 de scari, se puteau face popasuri, pe cate-o bancuta de lemn, ancorata bine intr-o zona ingradita (nu incapeau mai mult de 6 oameni)... Am ratat vreo doua popasuri (pentru ca erau pline deja)... Pe al treilea l-am onorat cu prezenta si ne-am mai tras sufletul...

Dupa aceasta vizita neprevazuta in programul zilei, ma astepta o buna bucata de drum pe strazile serpuitoare pe care tocmai venisem, si o alta si mai serpuitoare (pe langa ocean, prin paduri - pe langa prapastii) pana in San Francisco... ingrozitor... a doua oara nu mai vad ei picior de Roxana prin zona...

Inchei aici relatarile mele... Constat ca scriu cu atat mai mult cu cat vizitez mai multe locuri... Poate pentru ca vreau sa recitesc totul si sa retraiesc momentele, cand voi ajunge in Romania... mda...

   
Daca iti place ce citesti / designul site-ului ...